Țările care sunt membre ale Consiliului Europei au convenit asupra anumitor puncte scrise într-un document pentru a asigura drepturile omului, scrise în Declarația Universală a Drepturilor Omului. Aceste puncte au devenit Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În forma sa mai scurtă, aceasta este Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Convenția a instituit, de asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar sentința acestei curți are o putere juridică puternică prin articolul 46 al acesteia.
CEDO a fost redactată la 4 noiembrie 1950.
CEDO a încheiat numeroase protocoale, de exemplu: Protocolul nr. 2 pentru dreptul la educație, Protocolul nr. 12 împotriva oricărei discriminări, inclusiv de către autoritățile publice și Protocolul nr. 13 pentru abolirea completă a pedepsei cu moartea. Protocoalele reprezintă un set de reguli. Toate țările membre trebuie să respecte aceste reguli.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate lua decizii cu privire la plângeri sau cazuri care îi sunt prezentate. Dacă o persoană consideră că o țară europeană a încălcat drepturile omului, aceasta poate sesiza judecătorii CEDO. Judecătorii vor asculta plângerea și vor lua o decizie. Aceste decizii trebuie să fie urmate de guvernele țărilor respective.