Criza secolului al III-lea (235-284 d.Hr.) a fost o perioadă în care Imperiul Roman aproape s-a prăbușit. Au avut loc invazii, războaie civile, ciumă, iar economia s-a prăbușit. Criza este numită uneori "Anarhia militară" sau "Criza imperială".
Criza a început odată cu asasinarea împăratului Alexandru Severus de către propriile sale trupe în anul 235 d.Hr. A început astfel o perioadă de cincizeci de ani în care 20-25 de rivali s-au luptat pentru tron. Cei mai mulți erau generali importanți ai armatei romane care au preluat controlul asupra întregului Imperiu sau a unei părți a acestuia.
Până în 258-260, Imperiul s-a divizat în trei state concurente. Exista Imperiul Galic, care includea provinciile romane Galia, Britannia și Hispania, și Imperiul Palmyrene, cu provinciile orientale Siria Palaestina și Aegyptus. Acestea au devenit independente de Imperiul Roman Italian propriu-zis, care se afla între ele. Criza s-a încheiat odată cu ascensiunea lui Dioclețian în anul 284.
Criza a dus la numeroase schimbări în instituțiile imperiului, în societate, în viața economică și, în cele din urmă, în religie. A fost o perioadă de tranziție între antichitatea clasică și antichitatea târzie.