Discursul secret al lui Hrușciov a fost discursul în care Nikita Hrușciov l-a denunțat pe Iosif Stalin după moartea acestuia din urmă. Discursul a fost un raport oral adresat celui de-al douăzecilea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 25 februarie 1956. Titlul său a fost "Despre cultul personalității și consecințele sale".

Raportul a fost cunoscut sub numele de "Discursul secret", deoarece a fost rostit în cadrul unei sesiuni cu ușile închise a delegaților Partidului Comunist, cu excepția invitaților și a membrilor presei. Deși textul raportului Hrușciov s-a scurs aproape imediat, textul oficial în limba rusă a fost publicat abia în 1989, în timpul campaniei glasnost a liderului sovietic Mihail Gorbaciov.

Discursul se baza pe o anchetă privind represiunile asupra delegaților de la cel de-al XVII-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1934. Aceștia au fost victimele epurărilor staliniste din anii 1930. Estimările privind rolul lui Stalin în istorie au fost destul de schimbate de acest discurs. Mulți din Occident care fuseseră membri ai Partidului Comunist, sau cel puțin tovarăși de drum simpatizanți, și-au dat demisia și nu au mai apărat reputația lui Stalin. Scriitori ruși precum Soljenițîn au constatat că erau tratați cu mai multă simpatie. Discursul a fost un moment de cotitură semnificativ în istorie.

Discursul a provocat un șoc atât de mare în rândul audienței încât, potrivit unor rapoarte, unii dintre cei prezenți au suferit atacuri de cord, iar alții s-au sinucis ulterior. Mulți cetățeni sovietici au fost confuzi. Ei fuseseră hrăniți cu laude permanente la adresa "geniului" lui Stalin. Acest lucru a fost evident mai ales în RSS Georgiană, patria lui Stalin, unde revoltele s-au încheiat cu reprimarea de către Armata Roșie sovietică la 9 martie 1956.