Behaviorismul este o abordare a studiului comportamentului bazată doar pe ceea ce poate fi văzut în mod direct. Behavioriștii se concentrează pe relațiile dintre stimuli și răspunsuri.
Calitățile nevăzute, cum ar fi stările de spirit (orice stare care este semnificativ diferită de o stare normală de veghe, de exemplu, ca urmare a fricii sau a anxietății) nu au fost utilizate în acest tip de studiu, deși știm că mintea joacă un rol în toate comportamentele animalelor avansate. Behaviorismul afirmă că comportamentul poate fi studiat fără a ști care este fiziologia unui eveniment și fără a folosi teorii precum cea a minții. Prin definiție, toate comportamentele pot fi observate.
Behaviorismul s-a bazat, de asemenea, pe o altă idee, aceea că toate comportamentele umane sunt învățate. Behavioriștii credeau că comportamentul poate fi explicat prin condiționare clasică sau operantă. Aceasta reprezintă învățarea ca urmare a influențelor din experiențele anterioare. Cu toate acestea, behavioriștii negau importanța comportamentelor moștenite, a instinctelor (înclinația inerentă a unui organism viu) sau a tendinței moștenite de a se comporta. Aceștia nu credeau sau ignorau ideea de ereditate(transmiterea trăsăturilor la descendenți de la părinți), că ceva poate proveni din genele unei persoane. Aceasta a fost ideea tabula rasa, conform căreia copiii se nasc cu o minte curată, goală. Se crede că oamenii, atunci când se nasc, nu au experiență sau cunoștințe mentale și că totul se învață după ce cresc. Premisa tabula rasa este combătută de psihologia evoluționistă modernă.
Printre contribuitorii majori, oamenii de știință care au contribuit la domeniul behaviorismului se numără C. Lloyd Morgan, Ivan Pavlov, Edward Thorndike, John B. Watson și B.F. Skinner.
Pavlov a cercetat condiționarea clasică prin utilizarea câinilor și prin capacitatea lor naturală de a saliva, de a produce apă în gură. Thorndike și Watson au respins metodele introspective, analizând propriile gânduri și sentimente conștiente. Ei doreau să limiteze psihologia la metode experimentale. Cercetările lui Skinner se bazau în principal pe modelarea comportamentului, folosind întărirea pozitivă (recompense mai degrabă decât pedepse).
Astăzi, ideile din behaviorism sunt folosite în terapia cognitiv-comportamentală. Terapia cognitiv-comportamentală îi poate ajuta pe oameni să facă față anxietăților și fobiilor, precum și anumitor forme de dependență.
Ca teorie științifică, behaviorismul a fost înlocuit în mare parte de psihologia cognitivă.