Frank Bridge
Frank Bridge (n. Brighton, 26 februarie 1879; d. Eastbourne, 10 ianuarie 1941) a fost un compozitor, violist și dirijor englez. Muzica sa a sunat adesea destul de modernă pentru oamenii din vremea sa. A scris multe lucrări excelente, inclusiv muzică de cameră, precum și muzică de orchestră. Unul dintre elevii săi la compoziție a fost Benjamin Britten. Mai târziu, Britten și-a amintit de profesorul său folosind una dintre melodiile lui Bridge și transformându-le într-o piesă muzicală numită Variațiuni pe o temă de Frank Bridge.
Viața
Bridge s-a născut în Brighton și a studiat la Royal College of Music din Londra între 1899 și 1903. Unul dintre profesorii săi a fost Charles Villiers Stanford. A cântat la vioară în mai multe cvartete de coarde și a dirijat mai multe orchestre. A învățat foarte repede muzica dificilă, iar uneori Henry Wood îi cerea să îi ia locul atunci când nu se simțea suficient de bine pentru a dirija el însuși. După un timp, și-a petrecut cea mai mare parte a timpului compunând. A predat în particular mai mulți elevi, printre care Benjamin Britten, care a contribuit mai târziu la o mai bună cunoaștere a muzicii profesorului său și l-a onorat în lucrarea Variațiuni pe o temă de Frank Bridge pentru orchestră de coarde (1937), bazată pe o temă din al doilea dintre cele trei idile pentru cvartet de coarde (1906) ale lui Bridge.
Bridge a murit în Eastbourne.
Muzică
Primele lucrări ale lui Bridge arată influența lui Johannes Brahms și a lui Charles Villiers Stanford. A scris muzică de cameră și cântece excelente. Cvartetul Phantasie și Cvartetul de coarde nr. 1 arată talentul său. Piesele sale de mai târziu, cum ar fi al treilea (1926) și al patrulea (1937) cvartet de coarde, au armonii destul de complicate și arată interesul său pentru muzica lui Schoenberg, precum și pentru armoniile lui Maurice Ravel și Alexander Scriabin. Printre cele mai importante lucrări orchestrale ale sale se numără The Sea și Summer. A scris o muzică de cameră minunată pentru violoncel, precum și multe cântece. În ultimii săi ani, armoniile sale au devenit destul de avansate, de exemplu, un acord preferat al său poate fi găsit dacă se cântă împreună un acord de Do minor și un acord de Re major. În piesele sale mai lungi, viteza muzicii se schimbă adesea și evită să se repete exact.
Mult timp după moartea sa, muzica sa nu a fost aproape niciodată interpretată, dar mai recent muzicienii au descoperit măreția compozițiilor sale. Pianiștilor le place să cânte piesa populară pentru pian numită Rosemary.
