Huxley a fost cel mai important biolog, după August Weismann, care a insistat asupra selecției naturale ca agent principal al evoluției. Un bun comunicator, Huxley a fost un important popularizator al științei biologice în rândul publicului. La începutul secolului al XX-lea, el a făcut parte din minoritatea de biologi care credeau că selecția naturală era principala forță motrice a evoluției și că evoluția se producea cu pași mici și nu prin salturi. Aceste opinii sunt acum standard. Deși perioada sa ca profesor universitar a fost destul de scurtă, în anii 1920 a predat și a încurajat o serie de biologi evoluționiști la Universitatea din Oxford.
Sinteza evoluționistă modernă
Huxley a fost o figură cheie în sinteza evoluționistă modernă. Acesta a explicat modul în care descoperirile lui Gregor Mendel privind genetica se potriveau cu teoria lui Charles Darwin privind evoluția prin selecție naturală. Huxley
Prima "încercare" a lui Huxley a fost tratarea evoluției în Science of Life (1929-30), iar în 1936 a publicat o lucrare lungă și semnificativă pentru British Association. În 1938 au apărut trei recenzii lungi despre subiecte majore ale evoluției.
Acum era timpul ca Huxley să abordeze pe larg subiectul evoluției, în ceea ce a devenit lucrarea definitorie a vieții sale. Cartea sa "Evoluția: sinteza modernă" a fost scrisă în timp ce era secretar al Societății de Zoologie și s-a folosit de remarcabila sa colecție de retipăriri care acoperă prima parte a secolului. Cartea a fost publicată în 1942. Recenzile cărții în revistele de specialitate au fost aproape extatice; American Naturalist a numit-o "Tratatul evoluționist remarcabil al deceniului, poate al secolului". Abordarea este complet științifică; stăpânirea informațiilor de bază este uimitoare".
Principalii corespondenți ai lui Huxley în sinteza evoluționistă modernă sunt, de obicei, Ernst Mayr, Theodosius Dobzhansky, George Gaylord Simpson, Bernhard Rensch, Ledyard Stebbins și geneticienii de populații J.B.S. Haldane, Ronald Fisher și Sewall Wright. Cu toate acestea,
la momentul apariției cărții lui Huxley, mai mulți dintre aceștia nu-și aduseseră încă contribuția lor distinctă. E.B. Ford și colaboratorii săi din domeniul geneticii ecologice au fost cel puțin la fel de importanți.
Progresul evolutiv
El a crezut întotdeauna că, într-o viziune generală, evoluția a dus la progrese în organizare. "Progresul fără un scop" era una dintre frazele sale preferate.
În ultimul capitol al lucrării sale Evolution the modern synthesis, el definește progresul evolutiv ca fiind "o creștere a nivelului superior al eficienței biologice, acesta fiind definit ca un control sporit asupra mediului și o independență față de acesta. "Selecția naturală plus timpul produc îmbunătățirea biologică... Îmbunătățiri ale mașinăriei biologice... membrele și dinții cailor care pasc... creșterea puterii creierului... Ochii unei libelule, care poate vedea în jurul ei în toate direcțiile, reprezintă o îmbunătățire față de simplele pete oculare microscopice ale primelor forme de viață". "[Pe] întreaga gamă de timp de evoluție observăm un progres general - îmbunătățirea tuturor proprietăților principale ale vieții, inclusiv a organizării sale generale. [Dar] îmbunătățirea nu este universală. Formele inferioare reușesc să supraviețuiască alături de cele superioare".
