Poporul Sami din Norvegia

"[P]ersoanele care doresc să voteze pentru" sau să fie membri ai "Parlamentului Sami (en) trebuie să se înregistreze ca Sami. Definițiile sami" care au început să fie folosite de "organizațiile sami, inclusiv de Consiliul Nordic Sami, în anii 1950, au devenit parte a legislației norvegiene în 1987. Un sami este definit ca fiind o persoană care: 1) are sami ca primă limbă maternă sau al cărei tată sau mamă , sau unul dintre bunicii săi, are sami ca primă limbă maternă, sau 2) se consideră sami și trăiește în întregime în conformitate cu regulile societății sami și care este recunoscută de către organismul reprezentativ sami ca fiind sami, sau 3) are un tată sau o mamă care îndeplinește condițiile menționate mai sus pentru a fi sami".

"Cercetările arheologice indică faptul că o cultură identificată ca fiind Sami a apărut în peninsula Scandinavă între 1500 și 1000 î.Hr.".

"[R]eferirea înregistrată la Sami", a fost făcută încă din 98 d.Hr. - de către Tacitus .

O relatare (sau descriere) din 896 , a fost povestită lui Alfred cel Mare, de către Ohthere din Hålogaland (en) - o căpetenie norvegiană, care avea o anumită legătură cu curtea regelui englez.

Literatura nordică [veche], cum ar fi sagasle islandeze, vorbește despre sami; "Saga lui Olav Tryggvason spune "că regele a ucis un om mare care era "înțelept în materie de troli" și că "îl urmau un număr mare de finlandezi ori de câte ori avea nevoie de ei". ("Finns" este un nume care uneori însemna "poporul Sami").

În ceea ce privește convingerea populației sami de a-și schimba religia în creștinism: În secolul al XVIII-lea, Thomas von Westen, un pietist, a condus o activitate misionară (printre sami), care a fost numită un efort concertat (sau special). "Aproximativ un secol mai târziu, Niels Vibe Stockfleth a lucrat printre sami și a tradus Noul Testament [al Bibliei] în" [una dintre limbile sami].

La Dovrefjell, pe vremea când Harald Hardrada era rege, exista profit din creșterea turmelor de reni, iar afacerea era la cea mai mare intensitate.

În ceea ce-i privește pe sami (din Norvegia) care aveau turme de reni; când acești sami își mutau turmele (în fiecare an), interacționau cu oamenii care locuiau permanent pe coastă; interacțiunea includea și verdde: o prietenie de conveniență; de exemplu, sami aveau nevoie de lapte și pește după ce se aflau pe un platou (sau pe un munte) timp de câteva săptămâni; sami puteau avea nevoie de reparații la echipament; se făcea comerț: Oamenii de pe coastă făceau schimb de pește pentru carne de ren.

Oamenii care trăiau permanent pe coasta din nordul Norvegiei erau [în mare parte] sami; acești sami aveau locuințe permanente și a devenit mai ușor pentru ei să nu se mai comporte ca niște sami; în unele zone, nu era permis să deții pământ dacă erai sami; unii sami și-au schimbat numele, pentru a le da nume care să sune mai mult a norvegian (iar nume de familie precum Sæter, Strømeng și Kalvemo au devenit nume de familie noi).

Limba sami a dispărut [în mare parte] printre sami de coastă. Sami care se ocupau de creșterea renilor și Sami de coastă au pierdut încet-încet contactul strâns [între cele două grupuri].

Politici de "norvegializare" a populației sami

"Au existat încercări organizate de a eradica [sau de a face să dispară] limba și cultura sami[,] ca un pas în asimilarea sami în societatea norvegiană". Politicile de "norvegianizare", sami - au fost în vigoare de la sfârșitul anilor 1840, până în anii 1980.

"De la sfârșitul anilor 1840 și până în anii 1950, misionari, experți în agricultură și învățători" au încercat "să îi norvegializeze pe sami"; "primul act oficial al Parlamentului privind norvegializarea poporului sami a fost adoptat în 1848: 'Se cere guvernului să investigheze ... [să afle dacă, și în ce măsură] ar trebui să existe posibilitatea de a aduce lapovenilor norvegieni, în special celor care trăiesc în zonele de coastă , instrucția în limba norvegiană pentru iluminarea acestor oameni, și ca rezultatul constatărilor lor să fie raportat la următorul Parlament"".

Autoritățile [norvegiene] [sau guvernul] au făcut "o directivă (sau regulă) lingvistică în 1880, care" a fost "întărită în 1898. Aceasta" spunea "că "Profesorii din acele districte în care limbile laponă ... și finlandeză (kvænsk) sunt permise pentru a facilita instruirea în școlile publice trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a răspândi cunoașterea limbii norvegiene și să încerce să promoveze utilizarea acesteia în cercurile în care lucrează"". În plus, "guvernul avea un obiectiv major pentru școli: Nici măcar un singur cuvânt sami nu trebuia să fie auzit pe terenul școlii" [sau în clădirile școlii].

"Autoritățile au folosit, de asemenea", "măsuri economice pentru a duce la îndeplinire munca de norvegializare, inclusiv Legea funciară. Un regulament [sau o parte a legii] din 1902" spune că "Vânzarea [de terenuri] se poate face numai către cetățeni norvegieni ... care pot vorbi, citi și scrie limba norvegiană și o pot folosi în mod curent".

Un raport al "Comisiei Școlare Parlamentare, numită în 1922" a afirmat, fără a putea prezenta [ dovezi], "că sami sunt mai puțin educabili [sau capabili să învețe] decât alții"; raportul a mai spus că populația sami este mai puțin dotată și că "cultura sami nu se pretează la dezvoltare".

Din jurul anului 1850, guvernul a adoptat o politică de Fornorskning [a încercat să elimine cultura sami]. Un articol din Klassekampen spunea că această politică a fost foarte dură [față de populația sami]. Până în anii 1980, politica Fornorskning a continuat în unele locuri.

Crearea de asociații

[Probabil prima] asociație sami (din Norvegia) a fost înființată în weekendul de Anul Nou din 1911: Buolbmag Same Særvve, în comuna Polmak.

Creșterea renilor, care este un tip de creștere a animalelor, este practicată de sami, între Marea Albă și [spre vest și sud, prin peninsula Kola din Rusia, Finlanda, Suedia și Norvegia, până în comitatul norvegian] Hedmark.

În ceea ce privește creșterea renilor, "sami călătoresc cu turmele [de reni] în conformitate cu un ciclu stabilit"; ciclul asigură "că" [renii] se pot hrăni în mod corespunzător în timpul diferitelor anotimpuri [sau a diferitelor] anotimpuri ale anului. De exemplu, migrația de primăvară către pășunile de vară, care au o varietate bogată de ierburi și ierburi, are loc chiar înainte de nașterea noilor viței în luna mai. Vara este o perioadă în care vițeii cresc, iar animalele adulte își recapătă forțele după o iarnă lungă și grea".

Printre populația Sami se numără nomazi care se ocupă cu creșterea renilor. Aceștia au trăit în mediul lor rece prin domesticirea renilor. Laponii reușeau să obțină de la reni tot ce aveau nevoie. Ei mâncau în principal carne, lapte și brânză. Îmbrăcămintea lor era confecționată din piei de ren și lână. Corturile lor erau, de asemenea, confecționate din piei de ren. Hainele din lână erau frumos decorate.

Laponii protejau turmele, însoțindu-le în timpul migrației de la pășunile de vară la cele de iarnă. Foloseau reni pentru a trage săniile cu care își transportau proviziile. În timpul iernii, turmele se mutau la sud de locul unde creșteau copacii. Laponii locuiau în apropiere, în case făcute din bușteni sau gazon.

Îmbrăcămintea de iarnă era confecționată din straturi de piele de ren. Stratul interior era purtat cu blana orientată spre interior, spre pielea persoanei. Al doilea strat era purtat cu blana orientată spre exterior. Cizmele erau, de asemenea, confecționate din blană și căptușite cu iarbă adunată în timpul scurtei veri. În fiecare seară, iarba era scoasă și uscată lângă foc, astfel încât să fie gata pentru a fi folosită din nou a doua zi. În acest fel, un lapon putea fi cald și confortabil chiar și pe vremea cea mai rece.

Astăzi, doar câțiva laponi mai urmăresc turmele. Acei puțini folosesc unelte moderne în migrația lor străveche. Ei folosesc snowmobile pentru a păzi renii și puști pentru a ucide lupii care îi urmăresc. Chiar și elicopterele și radiourile sunt folosite pentru a localiza și a muta renii. Cei mai mulți dintre laponi trăiesc acum în ferme mici într-una dintre cele patru națiuni din Laponia. Ei cresc culturi și animale, inclusiv câțiva reni, pentru a-și satisface nevoile. Vânzarea cărnii de ren este o sursă importantă de venit pentru populația laponă.

Laponii aveau grijă să nu irosească nimic din ceea ce primeau de la reni. Laponii luau lapte de la reni pentru a-l bea sau pentru a face brânză. Carnea era luată pentru mâncare. Sângele era congelat și apoi folosit pentru supă și clătite. Cuțitele și cataramele de centură erau sculptate din oase și coarne. Venele (tendoanele) erau folosite ca ață de cusut. Stomacurile curățate erau folosite pentru a transporta lapte sau brânză. Fiecare parte a unui ren mort era folosită.

Meșteșugurile sami se numesc duodji (en:). Bărbații confecționează cuțite, tobe și "guksi" (cupe din lemn, os și coarne de cerb). Femeile folosesc piele și rădăcini pentru a confecționa "gakti" (îmbrăcăminte). Femeile folosesc, de asemenea, mesteacăn și molid pentru a împleti coșuri.

Îmbrăcămintea sami se numește "gakti" și era inițial confecționată din piele de ren, dar în prezent este de obicei confecționată din lână, bumbac sau mătase. De obicei, există diferite tipuri de îmbrăcăminte pentru bărbați și femei.

Șamanismul sami este principala religie a poporului sami. Aceste credințe sunt legate de pământ, animalism și supranatural. Există unele practici de venerare a urșilor. Șamanismul sami este o religie politeistă. Acesta crede că există mai mulți zei. Șamanii sami sunt numiți "Noadi". Există câțiva "înțelepți" și "înțelepte" care încearcă să vindece oamenii bolnavi. Aceștia folosesc ritualuri și plante medicinale. Unii oameni Sami și-au schimbat credința în creștinism. Ei se alătură fie Bisericii Ortodoxe Ruse, fie Bisericii Luterane.

Publicațiile lui Snorri Sturluson (1178-1241) spun că o femeie sami, Snøfrid, s-a căsătorit cu Harald Fairhair; în plus, niciunul dintre copiii sau nepoții ei nu a devenit rege; mai întâi, când Harald Hardrada a devenit rege, atunci sângele ei a devenit parte din sângele familiei regale.

• Nomazi